Monede noi de bizon 2022

Bichon - Animale de companie - traghetto.fr

Începînd cu anulMonetăria Statelor Unite a folosit un amestec de nichel şi cupru pentru a produce monede de 1 cent. Şase ani mai târziu, Congresul a autorizat folosirea unei compoziţii similare pentru noua monedă de 3 cenţi.

monede noi de bizon 2022

În anul următor, Congresul a început să dezbată ideea producerii unei monede de 5 cenţi, din nichel, chiar dacă Statele Unite aveau deja o monedă cu o astfel de valoare în circulaţie. Se presupune că metalul folosit pentru fabricarea primelor fusese prelucrat în topitoria lui George şi Martha Washington. Monedele de 5 cenţi s-au dovedit a fi destul de dificil de gestionat, motiv pentru care, în timp, au început să dispară din circulaţie.

Spune-ţi opinia

Drept urmare, Wharton a început să facă lobby printre cunoscuţii săi din Congres, pentru ca aceştia să îşi dea acordul în privinţa punerii în circulaţie a unei noi monede de 5 cenţi. Interesul omului de afaceri american în această chestiune era mai mult decât evident, deoarece el deţinea practic monopolul asupra producţiei de nichel în Statele Unite ale Americii. Datorită influenţei pe care o avea în Congresul American, el nu numai că a obţinut aprobarea privind producerea monedei de 5 cenţi, ci a primit chiar avizul ca aceasta să fie fabricată dintr-o cantitate mai mare de nichel.

monede noi de bizon 2022

Schimbările succesive prin care a trecut modelul monedei de 5 cenţi Iniţial, au fost propuse mai multe modele pentru moneda de 5 cenţi. Unul dintre acestea monede noi de bizon 2022 inclus pe faţetă bustul al lui Abraham Lincoln, însă ideea a fost respinsă deoarece putea provoca reacţii negative din partea americanilor din Sud.

Un deceniu mai târziu, pe aversul monedei a apărut zeiţa Libertăţii, decizie de care au profitat îndeosebi falsificatorii, care apreciau noul design, pentru că putea fi foarte uşor de replicat.

Următoarea modificare a modelului monedei de 5 cenţi a fost făcută în În acest sens, pe avers urma să apară figura unui american nativ, iar pe revers un bizon. În anulpentru a comemora bicentenarul achiziţionării Louisianei şi al expediţiei lui Lewis şi Clark, moneda de 5 cenţi a suferit o nouă schimbare.

monede noi de bizon 2022

Bizonul a rămas pe revers, însă pe avers a apărut portretul preşedintelui Thomas Jefferson. Era pentru prima dată când un lider american apare reprezentat pe o monedă în această postură şi nu din profil.

monede noi de bizon 2022

Din cauza valorii pe care o au aceste metale, preţul de producţie al unei astfel de monede este, de fapt, de 8 cenţi. Începând cu anulGuvernul American a interzis topirea monedelor de orice tip.

monede noi de bizon 2022

Citițiși